În cartea “Marea luptă”, Ellen G. White prezintă cu spirit vizionar istoria zbuciumată a bisericii creștine, începând din primele secole prin diferitele etape ale dezvoltării acesteia, până la încheierea definitivă a marii lupte dintre bine și rău, ce va culmina cu revenirea Domnului Isus Hristos și restabilirea paradisului pe noul pământ.
Ellen G. White, născută Harmon, face parte dintr-o familie de fermieri, iar în total ea a avut șapte frați, una dintre surori fiindu-i soră geamănă. În urma căsătoriei ea a dat naștere la patru copii, iar după moartea ei și al soțului, casa lor din California este cunoscută acum ca un Sit Istoric Adventist.
Ea fost printre primele creștine americane care s-a implicat în fondarea Mișcării Adventiste de Ziua a Șaptea, astfel formându-se Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea. Ea a fost văzută ca un profet contemporan cu un dar spiritual al profeției. Cartea “Marea Luptă” are ca subiect principal Mâna lui Dumnezeu în istoria creștinismului.
Ellen G. White – “Marea Luptă” vorbește despre teologie, evanghelizare, stilul de viață creștin, educație și sănătate, mai ales despre vegetarianism. De-a lungul vieții și-a lăsat amprenta asupra promovării în vederea construirii de școli și centre medicale, a scris sute de articole și 40 de cărți.